Cu toate ca majoritatea persoanelor tind sa spuna “te iubesc” unei singure persoane, care in general este partenerul/partenera, iubirea nu este doar atat.
Chiar daca multi nu recunoastem, toti ne iubim parintii, fie ei buni sau rai, scunzi sau inalti, bogati sau saraci. Ii indragim pentru ca ne-au dat viata, fiindca au grija de noi, pentru ca ne-au crescut, deoarece au contribuit intr-un fel sau altul la ceea ce suntem.
Fata de prieteni este un alt fel de iubire, una amicala. Prietenii reprezinta familia pe care ne-o alegem, cei cu care ne petrecem majoritatea timpului si, de asemenea, ei ne sunt alaturi in momentele dificile din viata.
Muzica si natura iau parte la viata noastra in cel mai placut mod. Sunt locurile in care ne refugiem de fiecare data cand simtim nevoia de libertate, de reculegere, de relaxare, tocmai de aceea le iubim. La fel, ne iubim viata, pentru ca este a noastra.
Adevarata dragoste, cea mai pura si in cea mai primitiva forma a ei, este ea pentru propriul copil. Despre asta insa, alta data.
Revenind acum la parteneri, iubirea nu inseamna doar a spune un “te iubesc” sau un sarut. Iubirea este sentimentul suprem, cel spre care tinde fiecare relatie. Sentimentele adolescentine sunt imature, necoapte. Dar, daca totusi este asa, atunci de ce prima iubire nu se uita niciodata? In principiu, relatiile din adolescenta sunt de scurta durata, partenerilor nepasandu-le decat de “experienta”, de obicei explicata prin numarul “victimelor”.
Cu toate acestea, sunt relatii care dureaza ani de zile si sunt la fel ca la inceput. Casatorii fericite si parteneri care se inteleg. Iar la batranete, cand placerea fizica dispare, ramane doar intelegerea, comunicarea, amintirea si… dragostea.
Asadar, iubirea nu este un sentiment fals… sau ceva de neatins.:)
Iar ca si o incheiere… De ce credeti ca se numeste “a face dragoste”?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu