Noapte ma alina in tacerea ei linistitoare, incerc sa mistui focul ce ma invaluie, ce ma macina incetul cu incetul.Devin una cu natura,ma accepta la sanul ei. Raul imi murmura cuvinte de intelepciune, cu glas batranesc. Vantul ma mangaie,silind ramurille salciilor sa-mi cante durerea. Parca adorm si parca astept, sublimul inger cu chip cresc, care sa ma treaca de podul durerii, dar nu bine.....Din nou sufletul imi plange, suspina.Devin o fiara in lumina luni ale carei raze se rasfrang prin ramurile unui copac vor sa ma apare. Ancorat in firul vietii, incerc sa supravietuiesc.As vrea sa pot zbura sa evadez din monotonia de zi cu zi ce ma inconjoara, astept inca acel inger. O frunza-n bataia vantului,mancata in anotimpul durerii,omeni......., mult mai suferim .Vars lacrimi de cerneala, o ura intunecata
xcvb1
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu